Monday, March 10, 2008

despre Protectie

Stau si ma intreb de unde dracu ne-a venit idea ca suntem cele mai inteligente fiinte de pe planeta asta? Pai am stat noi si am analizat cum am putut, cat am putut si am ajuns intr-un final la concluzia asta tampita. Din nevoia de a ne intelege “colegii de planeta” am inceput sa le studiem comportamentul. Si, sa ne intelegem, studiul asta nu are si nu a avut niciodata un scop constructiv, ci mai degraba unul restrictiv. Adica am invatat sa tinem la locul lor celelalte animale, pentru ca, ulterior, sa ajungem la concluzia ca formularea corecta ar fi “Protectie” pentru aceste actiuni. Si uite-asa a aparut “Protectia mediului”, “Protectia animalelor” s.a.m.d. Dar impotriva cui le protejam ca nu le ameninta nimeni altcineva decat noi? Ma rog. Si suna foarte nobil “protectie”. Adica noi suntem capu' la lantu' trofic si ne permitem da?
Da' niste baieti care se mai ocupau cu ganditu' pe vremuri au zis:”bine, bine, da pe noi cine ne protejeaza?” Adica ok. Noi protejam cum putem, ce putem, inclusiv pe noi intr-o oarecare masura, dar, la nivel macro, pe noi cine ne protejeaza? Ei la diverse momente din istoria omenirii au aparut niste baieti care veneau cu tot felu' de raspunsuri la intrebarea asta. Tot felu' de rezolvari la ecuatia “cine suntem, de unde venim si incotro mergem?” In ecuatia asta au incercat oamenii sa rezume tot ce nu pricepeau ei despre ei. Si-ti dai seama ca unu' care vine cu o solutie careia nu-i poti dovedi negarea e clar ca va deveni un lider de opinie. Nu conteaza ca solutia ramane la stadiul de lema - adica nu poate fi inca demonstrata – dar neputand demonstra nici contrariul si fiind, intr-un oarecare sens, plauzibila, am decis – noi, oamenii - ca asta e una din solutiile corecte – pentru ca fiecare din oamenii astia a venit cu solutia lui. Si ma refer aici la profetii monoteisti. Si primii care au aderat la monoteism au raspandit respectiva solutie cu care erau de acord cat au putut s.a.m.d. pana ce s-a ajuns ca aproape toata omenirea sa fie monoteista. In cuvinte putine s-a cam renuntat la birocratia religioasa. De ce sa dau in mai multe locuri cand pot da doar intr-unul? Unu' e mai usor de protejat. In concluzie ne-am ales, marea majoritate, un protector. Fie ca e Dumnezeu, Allah s.a.m.d. Acu' la intrebarea “da pe El cine-l protejeaza?” s-a raspuns din start printr-un atribut de genul atotputernic. Deci gata. Gagiu' n-are nevoie de protectie, am rezolvat-o. Bun. Da baietii aia care ne-au povestit despre cum e cu ecuatia au cam murit. Si s-au gandit oamenii ca trebuie ceva organizat care sa protejeze “cuvantul sfant”. Si uite-asa hop biserica. Mesagerii pe pamant ai acestor zei, oamenii “atinsi”, purtatorii “harului divin” si alte mii de denumiri siropoase. N-are sens sa vorbim despre ce-au facut ei de-a lungul vremii “in numele Tatalui” ca mi-e scarba. Cert e ca ei sunt uneltele prin care “protectia divina” se rasfrange asupra oamenilor de rand.
Mai nou ne “protejam” impotriva terorismului. Numai cand mi-aduc aminte de decembrie 1989 si de “teroristi” ma pufneste rasu'. Cata panica si cat haos si cata indobitocire. La fel e acum cu americanii si cu Iraku'. I-au declarat pe aia teroristi ca sa fie justificate actiunile “protectoare”. Cacat. Defapt e vorba de resurse naturale si sfere de influenta.
In fiecare zi apare cate o chestie noua de care trebuie sa ne protejam si o alta chestie care ne ajuta sa ne protejam. Sistemul e foarte simplu si eficient, lucru care ma face sa cred ca “protectia” e una dintre cele mai tari afaceri. Te simti in siguranta cata vreme esti convins ca te protejeaza cineva sau ceva. Iti creezi o oarecare normalitate ca sa-ti protejezi un oarecare statut social. Consumi produse care te protejeaza impotriva unor lucruri “nocive” sau nu consumi anumite produse ca sa te protejezi de efectele lor. Cu alte cuvinte... cineva acolo are grija ca tu sa crezi ca ai permanent nevoie de protectie.

Thursday, February 07, 2008

DESPRE FILM

Am acceptat sa scriu muzica pentru un film. E primul film la care lucrez asa ca ureaza-mi succes. I-adevarat, e vorba de un scurt metraj si e si mai adevarat ca nu banii sunt motivul pentru care am acceptat provocarea asta. Motivul real este pentru ca pur si simplu mi-a placut foarte tare subiectul si ideea filmului. Citind scenariul mi-am dat seama ca e vorba despre unul din subiectele mele preferate si anume visul.
Lucrul cu adevarat interesant in toata povestea asta e o discutie pe care am avut-o cu regizorul.. Discutam despre film in general si el mi-a atras atentia asupra unui fapt foarte interesant si anume ca filmul romanesc este – pana in momentul asta - genul de film care incearca sa redea cat mai fidel realitatea, spre deosebire de majoritatea filmelor americane care inventeaza cate un univers nou pentru fiecare poveste. Chestia ciudata e ca, de cele mai multe ori, un film american de genul asta te face sa te simti mai bine cand se termina. Adica iti da o stare pozitiva, lucru pe care critica de specialitate l-a condamnat in repetate randuri. Ca in realitate nu orice se termina cu bine. Clar. Dar e vorba de povesti inventate de cele mai multe ori. Adica e ca si cum ai spune ca vreau sa citesc un basm care se termina prost. N-ai sa vezi. Concluzia e, defapt, cea mai dureroasa. Romania chiar are nevoie de filme care sa reinventeze realitatea intr-un fel pozitiv, sau macar sa aiba un deznodamant pozitiv. Sa te faca macar sa te simti bine cand se termina, nu mai vorbesc sa reusesti sa te identifici cu ceva. Si m-am gandit imediat la ultimele filme romanesti pe care le-am vazut. Hm... O sa o iau intr-o ordine oarecare.
Sa incepem cu “15”.Hm. Faptul ca incerc din rasputeri sa-mi aduc aminte altceva decat ca Mihaela Radulescu juca in film ma pune pe ganduri...Parca era o poveste ciudata cu un vaporean care vine acasa sa se insoare cu iubita lui care e gravida si care locuieste cu prietena ei (personajul Mihaelei Radulescu) si ca gagiu' a doua zi la nunta e mort de beat si vine “revolutia” peste ei si el devine o victima nevinovata care parca si moare pana la urma parca...dracu mai stie! Oricum o noua si aberanta poveste despre o realitate prezentata mot a mot. “Furia” mi-a plcut. Iarasi realitate da mai “underground” subiectu'. Mafie tiganeasca, curse ilegale de masini, smenuri, combinatii de cartier. Gie!
Se termina trist desi aia doi scapa de tigani dupa ce-l omoara pe ala micu'. Adica el o salveaza pe ea de la un viol (pe care l-a consimtit intr-o oarecare masura) printr-o crima si povestea ramane deschisa, dar continuarea nu poate sa fie buna in nici un caz. Ma rog. Daca-s baieti destepti fac Furia 2 ca sa vedem ce se intampla cu turturel si iubitica lui. “Milionari de weekend”. O panarama de film. Iarasi realitate da' o poveste aberanta. Ma rog. “Marilena de la P7”.Realitate pur sange cu curve de cartier, copii si sinucidere in final. Foarte “pozitiv”. “Ticalosii” realitate peste realitate. Ce sa zic au schimbat numele reale. Bleah. Or mai fi si inventat din personajele alea da...concluzia e tot trista.”Legaturi bolnavicioase”. Un subiect inedit pentru Romania. Un film realist dar mai curajos prin prisma subiectului. Oricum se termina prost, parerea mea. “Moartea domnului Lazarescu” si “4 luni 3 saptamani si 2 zile” nici n-ar fi trebuit sa existe. Adica sunt filme despre nimic care nu-mi spun nimic. Cinematograful de arta pisa-te pa noi, suntem fanii tai! Mi-a fost scarba fizic dupa ambele filme deci pe undeva si-au atins tinta. Dar eu unul n-am nevoie de asa ceva. Mi-e destul de scarba in general de realitatea romaneasca sa mai pot aprecia ceva care-mi aduce aminte de aceleasi lucruri. Aaaaa. Era sa uit! “California dream”. Inca o gura de realitate trista. Deja ma doare capu'.Am vazut si vo' cateva scurt metraje romanesti in ultimii ani, dar, sincer, nu mai tin minte nici unul. Asta e. Si pot sa va asigur ca fiecare din filmele mentionate, inclusiv scurt metrajele, le-am vizionat de cel putin 3 ori. Adica doar “15” de 3 ori. Restul de la 4 vizionari in sus...
De ce n-am putea sa fim si noi mai optimisti?(nu pot sa cred ca am spus asta)Adica macar daca tot se investesc bani in filme, de ce sa nu avem si noi filme care sa ne faca sa ne gandim cu mandrie dupa 20 de ani la ele? Cumva ca Nea Marin sau BD.Acu nu neaparat comedii, dar ceva care sa ne creasca moralu'. Sau suntem prea artisti sa putem face lucruri simple si pozitive? De ce n-am putea sa reinventam pe pelicula realitatea asa cum ne-am dori-o? Sa evadam putin din mizeria asta si sa zburam pe aripile visului oriunde. Sa dansam in ploaie sau sa alergam desculti pe plaje insorite. Sa iubim dezinteresat si sa nu ne mai facem atatea griji. Sa cantam bucuriile nu dezamagirile, sa cautam partile pozitive, nu neajunsurile. Sa cream personaje pe care oamenii sa le iubeasca si sa le poata considera modele. Si poate intr-un final realitatea va ajunge sa se inspire din film. Cine stie?

Sunday, February 03, 2008

DEPENDENTA


Stimabile cititor, stii care e cel mai mare viciu romanesc dupa parerea mea? Dependenta de cacat. Deci orice drog existent pe piata e un desen animat fata de cacat. Cacatul ne face in primul rand sa fim multumiti de noi. Cum? Pai foarte simplu! Criteriul comparatiei. Aproape orice sistem de referinta am alege din aproape orice domeniu este in realitate un cacat foarte bine intretinut sa nu cumva sa se degradeze si sa se transforme intr-un ingrasamant – asadar in ceva folositor. Cacatul ne face sa avem o atitudine umila pe care o numim naivi “bun simt”, chiar daca habar n-avem ce inseamna asta. Cacatul ne face sa credem ca suntem speciali si ca ne vom putea detasa foarte usor de el. In realitate insa problema e mult mai... maro... in sensul ca s-a ajuns acu multi ani la un imens surplus de cacat pe cap de locuitor. Si-atunci ce-am facut? Pai simplu. L-am impachetat in diverse ambalaje, care mai de care mai stralucitoare si frumos mirositoare, i-am dat diverse nume frumoase, i-am creat tot felu de povesti si legende si deja am creat diversitate. Cu timpul esenta lui “murdara” s-a pierdut, iar cei ce au crescut au fost invatati sa aprecieze acesta mare realizarare nationala.
Si plecand de la zicala “ a facut din cacat bici”, romanu' a facut din cacat o tara intreaga. 20 de milioane de suflete care venereaza cacatul sub diverse forme, sperand ca intr-o zi ei vor fi, vorba americanului, “cacatul”. Yo! Si ca si cum cacatul nostru nu ar fi fost de ajuns, am inceput la un moment dat sa mai si importam cacat de la altii. Si-am luat in cantitati industriale, “ca sa fie”, vorba romanului. “e bine sa ai in casa”.
Acu' tragedia nu e mare ca de pe unde am luat le-am si dat inapoi cacat de-al nostru. Sa vada si ei cum e. Ei au vazut si-au inceput sa spuna, rand pe rand, “multumim, nu ne trebuie, tineti-l la voi acolo”. Si uite-asa ne-am trezit de la o vreme ca doar importam cacat, nemaifiind nevoie sa producem, iar tentativele noastre naïve de a produce cacatul nostru s-au transformat in tentative care mai de care mai nereusite de a copia cacatul de import, in speranta ca intr-o zi vor cumpara si ei de la noi si balanta se va echilibra.
Dependenta de cacat a devenit atat de mare incat pana si termenul in sine a devenit foarte folosit in limba romana uzuala. Iata cateva exemple:
“Muta masina de pe locul meu de parcare, cacat ordinar!”
“Te-ai facut de cacat in fata lor!”
“M-am cacat in el de examen!”
“Mi-a cacat mintea o alta aberatie!”
“Am intrat intr-un mare cacat.”
“L-a batut politistu ala de l-a cacat.”
“Ja la cacat, muistule!”
“Am facut un cacat la interviu!”
“Mananci cacat!”
“Cacat, acum chiar ca e nasol!”
“M-am cacat pe mine de frica.”
“Esti plin de cacat!”
“Piesa asta e un cacat fata de ailalta.”
“M-a oprit un cacat de politist ca am trecut pe galben.”
“Mai scuteste-ma cu textele tale de cacat!”
Lista o poti continua chiar tu. Oricum nu sunt foarte multe cuvinte in limba romana atat de versatile cum e cacat. Si mai ciudat e ca un cuvant care descrie o chestie asa scarboasa e mai mereu “in gurile” oamenilor.
Mai nasol e ca incercam sa inlocuim cu cacat si fondul nostru cultural. Aici ma doare pe mine cel mai tare. Ca lumea nu e informata. Ba din contra. Pentru mine o chestie frumoasa nu-si pierde valoarea daca o arunci in cacat. Ba din contra, straluceste si mai tare. Chiar si o reproducere reusita a ei din cacat va fi ceva special. Insa parerea mea este ca ne chinuim ca prostii sa facem din cacat reproduceri si de zeci de ani nu ne iese. Si am ajuns sa respectam reproducerile esuate, sa ni le asumam ca valori si sa ne ghidam dupa ele. Mai rau. Sistemele care s-au impus si la noi in tara au necesitat inventarea unor “profesionisti” pentru ca nu aveam. Dar asta e un alt cacat de discutie despre un alt cacat.
Ma opresc aici pentru ca pe mine, vorba cantecului, “toata ciorba asta ma face sa vars”. Si, apropos, daca te duci la baie dupa ce citesti asta sa ai grija la doua lucruri: 1. sa nu te caci in bideu si 2.sa pastrezi o gura de cacat pentru zile negre.
Iti doresc pofta buna.